Ștei – de la sat la oraș
În vreme ce sovieticii își ridicau „imperiul” în extremitatea nordică a Europei, o viață liniștită duceau țăranii postbelici din Ștei. Un sătuc în modestul și tradiționalul județ Bihor. Cunoscuți în toată Țara Beiușului drept cei mai buni cultivatori de „curichi” (varză) și „scârtaveți” (castraveți). Viața sătenilor se schimbă radical când, în 1952, sovieticii le invadează satul. În patru ani de zile, până în 1956, armata sovietică a reușit să transforme un sat de la malul drept al Crișului Negru cu mai puțin de 200 de case, într-un oraș cu peste 25.000 de locuitori, ridicând din temelii blocuri, un palat administrativ, cinci cinematografe, două școli, ringuri de dans – trei la număr, dispensare, o bază sportivă, restaurante, și inclusiv magazine. Astfel, această localitate nu mai era doar un sat uitat de lume, ci unul din cele mai cunoscute orașe din nord-vestul României postbelice.
Atracția principală a rușilor, însă, nu a fost peisajul pitoresc și liniștit al Șteiului dinainte de sosirea lor, ci mina de uraniu de la Băița Plai. Mina a fost descoperită de un geolog român la finele anilor ’30. Timp de aproape 10 ani a fost exploatată această mină. Uraniul de cea mai bună calitate a fost transportat în fosta Uniune Sovietică în cantități inimaginabile – peste 300.000 de tone.
Șteiul de azi – turism
Astăzi, orașul nu mai este cel de altădată, dar păstrează, totuși, amintirea anilor petrecuți sub dominație sovietică. Destinul fostului oraș Dr. Petru Groza – denumire obținută în timpul regimului lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, până în 1996 – nu mai stă în puterea bunicilor și a părinților, ci a generației prezente și a celora ce va să vină. De aceea, tinerii localnici se mobilizează an de an să aducă orașului schimbarea necesară ce-i poate readuce pe cât posibil faima de odinioară.
Pentru cei fascinați de istoria religiei, în special a celei ortodoxe, Șteiul este locul în care câteva biserici, din lemn ori cu titlul de „catedrală”, stau încă în picioare, așteptând să fie descoperite.
Totodată, și iubitorii de istorie au ce vizita în Ștei. Casa memorială a filosofului și scriitorului Miron Pompiliu așteaptă și ea să fie vizitată. Iar Monumentul Soldatului Necunoscut ridicat în urma Primului Râzboi Mondial în cinstea anonimilor căzuți pe front, nu lipsește nici el.
Turismul în zona Șteiului
Totuși, cele mai mari atracții turstice nu se află în orașul propriu-zis, ci pe o rază de câțiva kilometri. Una dintre ele este chiar cunoscuta Peșteră a Urșilor, descoperită în urma unei dinamitări în 1975. În această peștera se găsesc resturi fosile aparținând speciei de urs dispărută cu aproximativ 15000 de ani în urmă – Ursus Spelaeus. Părțile superioare și inferioare ale peșterii sunt amenajate în așa fel încât să fie permis pasajul turiștilor.
La nici 300 de metrii distanță de Peștera Urșilor, Aurel Flutur a întemeiat Muzeul Etnografic „La Fluturi”. Muzeu în care se află peste 2000 de obiecte vechi colecționate pe parcursul a cel puțin 30 de ani de către întemeietorul acestuia. Flutur este posesorul a unor obiecte vechi de cel puțin 200 de ani, toate expuse în propriul său muzeu.
Așadar, oameni buni, dacă vreodată sunteți în trecere, vă învit cu mare drag să faceți un popas aici. Cu toate că este un oraș mic, sunt câteva lucruri destul de impresionante de văzut, în fond și la urma urmei, „esențele tari se țin în sticluțe mici”.
Caută cazare în categoriile:
Cazare Munții Apuseni, Cazare Vadu Crișului, Cazare Râșca
Caută idei de călătorie în categoriile:
Natura, Obiective turistice, Tradiții și obiceiuri, Personalități, Evenimente, Trasee turistice

Participă la Târgul de Turism al României!
Participă la Târgul de Turism al României! Ediția de toamnă a Târgului de Turism al României va avea loc la ROMEXPO între 14 și 17 noiembrie 2019 în Pavilionul B1. Printre sutele de expozanți tradiționali ai manifestării se numără agenții de turism, tour-operatori, zonele turistice din România prin intermediul: Administrațiilor Publice Locale, Asociațiilor de Turism, […]

Cascada La Văioaga – cântecul Beiului
Cascada La Văioaga – pe Valea Beiului Cascada La Văioaga Coordonate GPS: 44°54’58.06″N 21°45’49.00″E Cascada La Văioaga este ascunsă pe Valea Beiului, pe marginea drumului forestier ce leagă Podul Bei de Ochiul Bei. Pe partea dreaptă a drumului este un indicator spre cascadă. Cobori câțiva metri pe cărare printre copaci și ajungi la firul apei. Văioaga […]

Târgul de Turism Vacanța Timișoara, aproape de start – 02-04.03.2018
Timișorenii sunt invitați la Târgul de Turism Vacanța care are loc în primul weekend din luna martie Târgul de Turism Vacanța Timișoara, a cincea ediție, va avea loc anul acesta în perioada 2 – 4 martie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, unde câteva zeci de agenții de turism vor prezenta destinații și pachete de […]