Prestație excelentă a Banatului Montan la Târgul de Turism al României

Prestație excelentă a Banatului Montan la Târgul de Turism al României

Weekendul trecut, Romexpo a găzduit ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, o ediție de succes, probabil cea mai efervescentă ediție de după era Covid.

Peste 22.000 de vizitatori au ajuns la Romexpo unde au interacționat cu 175 de companii, din 10 țări (Bulgaria, Emiratele Arabe, Franța, Grecia, Israel, Moldova, România, Slovenia, Ungaria, Tunisia).

Printre expozanți am remarcat categoric prezența Banatului Montan, prezență ce pare să devină tradiție în ultimii doi ani și jumătate. Creșterea interesului Consiliului Județean pentru promovarea județului nu poate decât să ne bucure și să ne mobilizeze în a face front comun, fiecare după posibilități în a încuraja și promova aceste acțiuni.

În cele 4 zile de târg, Consiliul Județean Caraș-Severin a evidențiat bogăția culturală, peisajele spectaculoase și potențialul turistic extraordinar al județului. De la Cheile Nerei, la Cascada Bigăr și până la vechile cetăți și mănăstiri, Caraș-Severin fiind o adevărată comoară plină de istorie, ce merită descoperită.

Poate una din cele mai frumoase vești a fost că în  cadrul evenimentului de la Romexpo, a fost lansat ghidul turistic digital al județului, disponibil la adresa www.visitcarasseverin.ro în limba română și engleză, site si aplicație prin care utilizatorii pot fi mereu la curent cu ultimele evenimente turistice și culturale ale județului. De la festivaluri şi expoziții, la concerte și evenimente. Ghidul este disponibil și sub forma unei aplicații pentru Android și iOS.

“Momente artistice impresionante susținute de soliști renumiți ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin și alți tineri intrepreți, completate prin sfaturile neprețuite pentru turiști și vizitatori oferite de reprezentanții Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin și de cei ai Serviciului Turism, au făcut ca prezența județului Caraș-Severin la târg să fie una memorabilă”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Dintre toți ce au pus umărul la promovarea Banatului Montan am remarcat câteva momente desăvârșite ale Ansamblului K.U.D. Sveti Nikola Radimna.

“Un ansamblu mic cu inima mare, pe care l-am înființat în anul 2000, și ne preocupă păstrarea și promovarea obiceiurilor și a identității culturale ale comunității (sârbe/române) din Clisura Dunării. Am avut 5 calupuri (intrări) de cate 20 minute unde am prezentat (în fiecare calup diferit) frumusețea cântecelor și dansurilor sârbești din România și din Serbia, dar și dansuri românești din ambele țări. Așteptările ne-au fost întrecute cu mult, organizarea și publicul impecabile, momentele interactive pline de dinamism, sincronizarea perfectă cu colegii din Reșița și Caransebeș, dar mai ales cu întreagă delegație din Banatul Montan. A fost extraordinar. Copiii sunt încântați. Suntem un grup foarte activ, având aproape săptămânal câte o participare la festivaluri din Clisura Dunării, Banat, prin țară dar și străinătate, iar în clisură, de la evenimente pe rit vechi (Crăciun, Revelion), negedei, rugiile satelor, la cumăcit, la fășanc, la gulașiada, ceaunul de aur, la obiceiurile și tradițiile bătrânilor, viitorul tinerilor…suntem peste tot.”, ne spune cu un entuziasm molipsitor Tomi Popovici, coordonatorul acestui grup  minunat.

La stand vizitatorii au putut degusta apa pură de izvor din Rezervația Naturală Domogled, îmbuteliată sub brandul celor de la Carpatina, berea artizanală Scorillo din Poiana Mărului, mezeluri cu un gust deosebit, oferite de A&R Produse ca in Soceni, precum și delicii bănățene, cum ar fi cozonaci, gemuri și zacuscă, oferite de doamna Mihaela DragalinaLa Miha din Borlova, care a reușit să pună bazele celui de-al doilea punct gastronomic local din județul Caraș-Severin. De asemenea, vizitatorii au avut ocazia să admire piesele din colecția personală a colecționarului Iacob Sârbu, incluzând sute de fotografii, cărți și medalii vechi de sute de ani, originare din Băile Herculane. De asemenea vizitatorii standului au putut  face o incursiune virtuală a celor mai frumoase obiective turistice, prin turul virtual interactive, ce il puteți găsi pe www.visitcarasseverin.ro.

O prezentă neaoșă la stand, devenită deja tradiție a fost cea a ghidului de turism și povestitorului fără cusur, Nicolae Șușară, care a încântat vizitatorii atât cu cu legendele din Valea Almăjului, dar și cu poveștile locurilor mirifice din Banatul Montan.

Datorită prestației excelente, delegația cărășeană a primit invitația din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului de a participa în standul României, la Salonul Mondial de Turism de la Paris, Franța, din perioada 14-17 martie 2024. Deși invitația este excelentă, pentru că timpul este mult prea scurt, să sperăm că se va lua cea mai înțeleaptă decizie, în vederea participării, în așa fel, încât evenimentul să fie fructificat la maxim.

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *