Podul lui Dumnezeu
Podul lui Dumnezeu este un pod natural, traversat de drumul judeţean Baia de Aramă – Drobeta Turnul Severin, al doilea ca mărime din Europa şi singurul care încă este funcţional.
Caută aici cazare în apropiere: Cazare Băile Herculane
Are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 de metri înălţime şi 9 metri grosime. Deşi este al doilea că mărime din Europa, trebuie să spunem că acesta este singurul pod natural de pe bătrânul continent pe care se poate circula. Mii de şoferi trec peste acest pod în fiecare zi, fără să ştie că traversează un adevărat monument al naturii. Podul se află exact lângă primăria Ponoarele. Podul s-a format prin prăbuşirea unei părţi a tavanului unei peşteri.
În părţile laterale ale Podului lui Dumnezeu se află două lacuri: Zătonul Mare şi Zătonul Mic.
Primul este cel mai mare din România şi cu toate astea când este cald seacă complet, iar despre al doilea se presupune că nu are fund, pentru că niciun scafandru nu a reuşit să ajungă până jos. Toamna, atunci când apele revin la suprafaţă, pe lac poposesc raţe sălbatice.