Târgul de Turism ExpoVacanța, ediţia a XII-a Noua Hartă Turistică a judeţului Prahova a fost lansată la Târgul de Turism al României Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova a pus in circulatie în premiera, la Târgul de Turism încheiat duminică, 24 februarie, cea mai nouă hartă turistică a judeţului Prahova. Realizată în parteneriat cu […]
VINVEST 2019 Seara trecută, Timişoara a fost locul în care 45 de vinuri – aparținând unui număr de 15 producători români și străini – au fost degustate la pre-evenimentul organizat în deschiderea celei de-a XVI-ediţii a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST, desfăşurat în acest an în perioada 19-21 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din […]
Noiembrie – luna în care sărbătorim Centenarul prin acțiuni de voluntariat În luna noiembrie, “Plantăm fapte bune în România” va împăduri 37 de hectare în 17 localități din 15 județe ale țării. În final, 190.000 de puieți vor prinde rădăcini cu ajutorul celor 6.500 de voluntari așteptați la acțiunile organizate de către noi. „În Timiș, […]
Târgul de Turism al Olteniei – Prietenie. Familie. Turism În weekend-ul ce tocmai a trecut ne-am reîntâlnit cu vechii noştri prieteni de la Târgul de Turism al Olteniei. Am depănat amintiri, am povestit despre turismul românesc şi mai presus de toate am cunoscut turişti dornici să descopere România. Turism Cele 3 zile de târg s-au […]
Pasionații de călătorii își dau întâlnire la Târgul de Turism al României! ROMEXPO invită „vânătorii de vacanțe” și pasionații de călătorii la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României care va avea loc între 14 și 17 noiembrie 2019, în Pavilionul B1. Turism extern Printre expozanții tradiționali ai manifestării se numără agenții de turism, […]
Forumul de Incoming – ediția 7 – vă așteaptă cu idei Pe 7 decembrie Hotelul Ramada Plaza (fostul Turist) din București va găzdui a 7-a ediție a Forumului de Incoming. Organizată de către InfoTravelRomania, ea va reuni peste 100 de participanți (travel agenți, hotelieri, organizatori de evenimente, transportatori, editori de turism etc). Sponsorii evenimentului sunt […]
Conferința Târgului de Turism – Impactul Social media în Turism Cea de-a treia ediție a Conferinței Târgului de Turism va avea loc pe data de 21 februarie 2020, în cea de a doua zi a Târgului de Turism al României, organizat la ROMEXPO. Tema ediției de anul acesta este “Impactul Social Media în Turism”. Organizatorii […]
Content Creators Conferece – Puterea conținutului pentru brandul tău Am devenit toți creatori de conținut, dar nu tot conținutul este valoros. Iar pentru branduri, problema conținutului de calitate este mai actuală decât oricând. Despre acest subiect și ce înseamnă de fapt conținut relevant vorbim pe 29 Ianuarie la prima ediție a evenimentului Content Creators powered by […]
De acum, profesioniștii de la Sedra XP Advertising alături de DescoperimRomania.ro Că publicitatea este sufletul comerțului se știe. Dar că imaginea este sufletul publicității ne-au învățat să descoperim prietenii noștri de la Sedra XP Advertising. I-am vizitat atunci când am hotărât că avem nevoie de o „carte de vizită” pentru evenimentele la care participăm sau pe […]
DescoperimRomania.ro vă invită la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României găzduit de Romexpo, cel mai mare eveniment autohton dedicat industriei turismului! Veți descoperi alături de noi cascade impresionante, izvoare tămăduitoare, munți falnici, biserici, mănăstiri și cetăți dacice, tradiții și obiceiuri, natură și cultură românească! Vă aducem cele mai bune oferte de cazare din România la […]
Timișorenii sărbătoresc venirea primăverii prin acțiune de împădurire În luna martie, “Plantăm fapte bune în România” deschide seria acţiunilor de primăvară la nivel național. „Perioada iernii a adus precipitațiile mult dorite, atât sub formă de ninsoare, cât și sub formă de ploaie, ceea ce face ca, acțiunea amânată în toamnă, din cauza secetei solului, să […]
Peste 22.000 de vizitatori au ajuns la ROMEXPO cu ocazia Târgului de Turism al României În perioada 15 – 18 februarie, ROMEXPO a organizat ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Peste 22.000 de vizitatori au descoperit cele mai avantajoase pachete turistice pentru anul 2024 și au făcut primul pas către destinația de […]