În Costinești turiștii se pot bucura de plajă, sporturi pe nisip și pe apă, cluburi și discoteci, parc de distracții și alte facilități oferite la cazare.
Stațiunea Tineretului
Costineștiul este cunoscut drept Stațiunea Tineretului, având în vedere că această destinație este capitala distracției de pe litoralul românesc. Elevii și studenții se pot deconecta, bucurându-se de atracțiile pe care le are de oferit Marea Neagră. În Costinești există numeroase moduri prin care turiștii se pot distra, iar mai jos sunt prezentate principalele atracții din această stațiune de pe litoral.
Plaje animate de muzică
În primul rând, ziua plajele din Costinești sunt animate în permanență de muzică. Aceasta răsună de la răsărit și până la apus de la numeroasele terase. De asemenea, an de an, principalele radiouri din România au puncte amplasate direct pe plajă, și oferă informații live despre stațiunea ta preferată.
Sporturi care pot fi practicate pe nisip
Pe lângă faptul că fac plajă, tinerii pot juca fotbal, volei sau batmington pe nisip. În plus, pe plajă sunt organizate concursuri, care mai de care mai interesante, prin care turiștii sunt stimulați să fie cât mai competitivi și, totodată, să colaboreze în grupuri, dacă este cazul. Ce poate fi mai distractiv decât petrecerea timpului alături de cei dragi, în zilele toride de vară?
Cluburi și discoteci
În fiecare noapte, cluburile și discotecile sunt în permanență animate și pline de tineri care caută să se distreze. De exemplu, Mega Discoteca Tineretului este cel mai vechi club din Costinești, alături de Clubul Ring, care se află aproape de Vraja Mării. În plus, în această stațiune există locuri cu diferite tipuri de muzică, care să fie pe placul tuturor.
Cei care preferă seri într-un cadru mai intim pot opta pentru terasele cu muzică live de pe malul mării sau pentru pub-urile în care se face karaoke. De asemenea, există locuri în care se poate juca biliard sau chiar bowling.
Parcul de distracții
Situat la doar câțiva metri distanță de gara din Costinești, parcul de distracții este mereu plin în timpul verii. Aici tinerii se pot da în mașinuțe, se pot bucura de leagănele care se ridica la o înălțime considerabilă și, totodată, pot încerca să obțină un premiu la una dintre tarabele special amenajate.
Grătare în curte
Familiile care pleacă în concediu împreună cu cei mici, cu siguranță, își doresc să petreacă timpul departe de aglomerația din cluburi, așa că pot pregăti un grătar seara, în curtea vilei sau a pensiunii în care sunt cazate.
Facilități pe apă
Pe lângă toate variantele de mai sus, turiștii care ajung în Costinești se pot bucura și de plimbări cu hidrobicicleta, atunci când marea este liniștită. De asemenea, din jumătate în jumătate de oră ziua se organizează tururi cu bărcuța împrejurul epavei Evanghelia, unul dintre simbolurile stațiunii. Cei mai curajoși pot opta chiar și pentru o aventură cu banana ori cu saltelele trase de sky-jeturi. Așadar, în Costinești distracția este mereu la ea acasă – nimeni nu are șanse să se plictisească, indiferent dacă este vorba despre tineri sau despre familii cu copii!
Pentru a se bucura din plin de toate variantele de distracție menționate anterior, turiștii trebuie să se cazeze în staţiune. În Costinești există foarte multe unități de cazare foarte primitoare, care oferă oaspeților toate condițiile de care au nevoie pentru un sejur de neuitat.
Printre cele mai bune vile și pensiuni se număra Complexul Minerva, Vila Anacris, dar și Vila Tănase – bineînțeles că lista poate continua. Mai multe detalii despre acestea se pot găsi pe site-ul http://oferte.cazarecostinesti.ro/ aici turiștii pot citi despre toate facilitățile de care dispun unitățile de cazare și, totodată, pot găsi adresele, precum și numerele de telefon la care se pot face rezervările.