Meşterul Dumitru Coneru – iubirea de lut transpusă în artă
Povestea meșterului Dumitru Coneru din satul Corneștii Noi, comuna Bălești, județul Gorj începe încă din copilărie, atunci când părinții îl îndrumau să urmeze cursurile unei școli înalte, dar el a ales să facă artă din pământ, iar la vârsta de 11 ani a început să își croiască drumul în această meserie.
Dragul de lut l-a moștenit de la tată: “…tata a fost olar, a murit la 90 ani și a lucrat pământul până la sfârșitul vieții…”, mărturistește nea Dumitru.
Trecerea anilor și vremurile grele ce au urmat i-au sădit și mai adânc în suflet dragul de frumos, de pământ și oale ajutându-l să răzbată.
Împreună cu Doina Gorjului și-a luat roata, pământ de acasă și a plecat în lume să le arate și străinilor minunățiile făcute de el din lut românesc, astfel a ajuns în țări precum: Austria, Bulgaria, Polonia, Serbia, Franța și altele.
Despre pământ și tradiția olăritului în zonă nea Dumitru ne spune: “Pământul e de la mine de acasă, nu există pământ mai bun și mai rezistent la foc. Satul Găleșoaia a fost renumit pentru calitatea pământului, dar ca să il găsim săpăm și la 20 metri. Ulciorul are un format unic, mănușa are tâță, iar burata ulciorului e și ea specifică zonei. Florile cu care ornez oalele și ulcioarele sunt iscusite de mintea mea.”
Astăzi este instructor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu și transmite celor 46 de elevi arta olăritului asigurându-se că această artă va dăinui peste veacuri.
Nea Dumitru ne spune cu mândrie că a înfințat ateliere la Tămăsești și Botorogi, aici chiar o profesoară din Italia s-a îndrăgostit de acest meșteşug, a învăţat tainele olăritului şi când vine în ţară se bucură de propriul atelier.
„Eu și la 3 noaptea dacă m-aș trezi aș lucra oale. Nu-mi pot scoate asta din suflet” ne mărturiseşte nea Dumitru în încheierea discuţiei.
Pe meșterul nostru îl putem găsi în propriul atelier din satul Corneștii Noi, asta dacă nu-i plecat prin lume să arate și altora tainele meșteșugului.
One Reply to “Iubirea de lut transpusă în artă – Meşterul Dumitru Coneru”