Pensiunea Nicola din Bușteni – Valea Prahovei.
Pensiunea Nicola din Bușteni este locul pe care îl puteţi alege atât în timpul sezonului rece, pentru sporturile de iarnă cât şi în timpul sezonului cald, pentru plimbările în natură şi relaxare departe de zgomotul şi agitaţia mediului urban.
Localizată în Buşteni, în apropierea drumului naţional 1 ce leagă capitală de nord-vestul ţării, Pensiunea Nicola din Buşteni este un mic paradis al celor ce îşi doresc o evadare în sălbăticia muntelui plină de aventură şi surprize la tot pasul.
Cu o capacitate de 25 de persoane în 3 camere duble, 4 camere triple, o cameră de patru locuri şi un apartament de 3 locuri, Pensiunea Nicola din Buşteni îşi aşteaptă clienţii cu nerăbdare pentru petrecerea unei vacanţe încărcată de amintiri plăcute. Toate camerele dispun de baie cu cabină de duş, acces la internet Wi-Fi, televizor, cablu tv, frigider şi pentru zilele reci de iarnă încălzire termică.
Pentru cei care îşi doresc un concediu alături de copii sau de prietenul necuvântător nu este nici o problemă, Pensiunea Nicola din Buşteni acceptă în mod gratuit cazarea cu copii mici, dar şi cazarea cu animale de companie.
La parterul unităţii se găseşte Restaurantul Casa Țărănească, restaurant cu specific tradiţional care vă aşteaptă nu numai cu delicatese româneşti ci şi cu specialităţi ale bucătăriei internaţionale. Puteţi servi micul-dejun, prânzul sau cina, servirea a-la-carte fiind modul de lucru al acestuia.
Pe lângă restaurant, Pensiunea Nicola din Buşteni pune la dispoziţia turiştilor o parcare gratuită, frigider în unitate, acces gratuit la internet Wi-Fi şi pachete pentru cazare şi masă.
Denumită şi ”Poarta Bucegilor” datorită poziţionării sale, staţiunea balneo-climaterică şi de odihnă Buşteni deschide numeroase căi pentru drumeţiile montane, cele mai alese trasee fiind spre Piatra Arsă, Jepii Mici, Jepii Mari şi Caraiman. Trecând prin staţiunea Buşteni aveţi posibilitatea să ajungeţi pe Platoul Bucegilor prin cel mai lung traseu de telecabină din ţară.
Nu numai traseele montane fac din staţiunea Buşteni un punct de atracţie turistică, numeroasele pârtii pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind apreciate atât de schiorii începători cât şi de cei experimentaţi. Cu lungimi între 400 şi 3000 de metri şi diferenţe de altitudine de până la 600 de metri, cele 11 pârtii vor satisface şi cei mai pretenţioşi şi experimentaţi practicanţi ai sporturilor de iarnă.
Acestea fiind spuse, cu gândul la frumuseţea iernii dar şi la verdele naturii din timpul sezonului cald, Pensiunea Nicola din Buşteni şi staţiunea Buşteni vă invită să vă petreceţi fiecare moment al concediului pe pământ românesc, locul unde toţi ne simţim ”acasă”.