Facilitățile camerei:Baie pe hol, Balcon, Încălzire centrală, Internet, Televizor
Ne pare rău, această unitate de cazare nu este disponibilă momentan
Pensiunea Magnolia din Vaduri
Pensiunea Magnolia din Vaduri – Moldova.
Pensiunea Magnolia din Vaduri este situată pe traseul Piatra Neamţ-Bicaz, și vă pune la dispoziţie pentru cazare, 8 dormitoare (4 din ele fiind cu băi proprii), capacitatea pensiunii fiind de 16 persoane.
Localitatea Vaduri se află între Piatra Neamţ şi Bicaz, între dealuri împădurite, pe firul pârâului Secu şi a râului Bistriţa. Cadrului natural mirific i se adaugă trei edificii de importanţă istorică şi religioasă în trei puncte cardinale, la doar câţiva kilometri distanţă, aflându-se mănăstirile Bistriţa, Bisericani şi Pângăraţi.
În apropiere se află Cheile Bicazului, Lacul Roşu și numeroase obiective turistice din zona Târgu Neamţ, care pot fi vizitate în excursii de o zi, printre care:
Cheile Bicazului a cărei traversare impresionează orice turist aflat pe drumul ce leagă judeţul Neamţ de Harghita, prin maiestuozitatea pereţilor de stâncă şi sălbăticia peisajului;
Mănăstirile de maici Agapia şi Văratec, situate în comuna Agapia, la circa 10 kilometri de Târgu Neamţ, sunt destinaţii consacrate de pelerinaj pentru cei care caută liniştea sărbătorilor şi frumuseţea slujbelor;
Cetatea Neamţului, după lucrările de restaurare desfăşurate între anii 2007-2009, a căpătat o imagine mult mai atractivă pentru turişti;
Grădina zoologică „Dragoş Vodă”, sau „Zimbrăria” cum este cunoscut acest obiectiv turistic constituie un prilej de popas pentru călătorul care ajunge în zona oraşului Târgu Neamţ, aflându-se pe drumul care duce la Mănăstirea Neamţ aflată la 15 km de Tirgul Neamţ, mănăstire încărcată de istorie, rezultatul ctitoriilor succesive din sec. XIV-XV ale lui Petru Muşat, Alexandru cel Bun și Ştefan cel Mare.
Casa Memorială Ion Creangă din Humuleşti te aduce în lumea poveştilor copilăriei.
Vă așteptăm să vă cazați la Pensiunea Magnolia din Vaduri și de aici să descoperiți aceste locuri frumoase!