Cabana Rustică Nicușor din Beliș – Transilvania.
Cabana noastră este construită pentru iubitorii de artă și nu numai.Pentru admiratorii de rustic, de lucrul făcut manual, de vechi și în același timp de nou, are ușile deschise oricând.
Sunteți bineveniți la noi, pentru a vă aminti decorul din casa bunicilor de odinioară, departe de aglomerație dar aproape de liniștea satului.
Este compusă dintr-un living spațios, o bucătărie complet utilată, cu mobilier din lemn de cireș sălbatic, sculptat manual, 2 băi cu duș și apă caldă permanent, 4 dormitoare din care două sunt cu câte un pat matrimonial, iar două sunt cu câte un pat matrimonial și un pat simplu.(10 locuri)
Toate paturile sunt din lemn masiv.
În living se află o canapea extensibila în caz de nevoie.(2 locuri)
Curtea dispune de terasă, foișor, hamacuri, balansoare, două grătare cu plite pentru clătite, două ceaune etc.
Grătarul și plita sunt acoperite, astfel că vă puteți pregăti masa chiar și pe timp de ploaie sau ninsoare.
De remarcat este faptul că manufacturile care se rasfață în cabană sunt făcute de către proprietar, din lemn masiv de diverse specii (cireș sălbatic, ulm, paltin, nuc, stejar, fag, larice etc), cu multă trudă și răbdare și nu în ultimul rând presărate cu suflet.
Dacă vreodată o să-i treceți pragul, cu certitudine veți mai reveni.
În curte se află și căbănuța din lemn(3-4 locuri) : 2 camere,din care 1 de 3 locuri cu baie proprie, tv, 1 camera cu 2 locuri și baie proprie, bucătărie cu aragaz, veselă, terasă acoperită, cuptor în curte ce deservește căbănuța din lemn,prevăzut cu plită pentru ceaun și ceaun, etc. (foto camerele 5 și 6).-functională doar vara.