O zi perfectă începe cu o excursie cu barca în Clisura Dunării
După o săptămână plină ne decidem să plecăm din oraș pentru câteva zile de relaxare. Ne dorim un loc în care să nu fie nici foarte cald, dar nici rece, să fie și munte, dar și apă așa că cea mai bună alegere este Clisura Dunării.
În prima dimineață ne trezim și ne începem ziua cu o cafeluță pe malul apei, învăluiți de liniște și mirosul naturii. Liniștea ne este tulburată doar de glasul pescărușilor ce zboară în aer. Câte o barcă ce plimbă turiști mai matinali decât noi începe să animeze ziua. Luăm micul dejun în același cadru natural și ne pregătim să explorăm împrejurimile.
Ne decidem să începem cu o excursie cu barca în Clisura Dunării. Întrebăm la pensiune despre locurile din care se pleacă în excursii cu barca, primim informațiile necesare și pornim la drum (bărci se găsesc în Golful Mraconia, sunt cateva puncte de îmbarcare și pe drum de-a lungul Clisurii, dar și la unele pensiuni).
Pe drumul apei spre obiectivele turistice din Cazane
Drumul apei ne dezvăluie frumuseți nebănuite. Furați de peisajul frumos ce ne înconjoară și de farmecul apei, barca se oprește la prima peșteră pe care o vizităm. În Peșterea Ponicova se intră cu barca. Dacă vrei să o explorezi va trebui să te uzi un pic pentru a ajunge în zona uscată. Peștera Ponicova este formată din mai multe galerii, toate comunică între ele. Galeria principală are o lungime de aproximativ 400 m și o înălțime de peste 26 m.
Excursie cu barca în Clisura Dunării continuă spre Peștera Veterani. Accesul se face doar pe calea apei, iar pentru a intra coborâm din barcă pe un mic ponton care ne face trecerea spre gura peșterii. Peștera Veterani are o istorie bogată fiind folosită de-a lungul timpului de omul primitiv, apoi de daci, iar mai târziu de austrieci în scopuri militare. Astăzi este un important punct de atracție turistică din Cazanele Dunării.
Următoarea oprire este Tabula Traiana. Situată pe malul sârbesc la ieșirea din Cazanele Mici, placa memorială cioplită în piatră pe care sunt reprezentați doi delfini și un vultur; datează de aproximativ 2000 de ani. Se presupune că a fost realizată de trupele regelui Traian.
De la Tabula Traiana pornim spre Golful Mraconiei unde găsim statuia Capul lui Decebal, probabil cea mai cunoscută atracție turistică din Cazanele Dunării.
Capul lui Decebal este cea mai mare statuie în piatră din Europa.
Realizarea statuii a fost finanțată de Iosif Constantin Drăgan, sculptată de 12 alpiniști sub conducerea sculptorului Florin Cotârcea și a durat 10 ani.
Statuia impresionează atât prin dimensiuni, înălțime de 55 m, cât și prin cadrul natural în care a fost realizată.
După o asemenea plimbare ni se face foame. Prânzul îl luăm tot pe malul Dunării, preparatele locale din pește fiind alegerea noastră.
O excursie cu barca în Clisura Dunării dezvăluie frumuseți nebănuite și necunoscute de lumea uscatului.
Caută cazare în categoria: Cazare Cazanele Dunarii, Cazare Valea Cernei, Cazare Eselnița, Cazare Dubova, Cazare Orșova, Cazare Liubcova, Cazare Coronin
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice
Stațiunea Văliug – Crivaia
Stațiunea Văliug – Crivaia Stațiunea Văliug – Crivaia este una dintre cele mai cunoscute stațiuni turistice din Munții Banatului. Construită pe malurile Lacului Gozna sau Văliug, cum îl numesc localnicii, stațiunea s-a dezvoltat în ultimii ani ajungând să atragă tineri din toate colțurile țării și de peste hotare. Drumul până în stațiune este străjuit de […]
Descoperim Brașov – Istorie, cultură și povești săsești
Descoperim Brașov – Istorie, cultură și povești săsești În a doua zi a Transylvania Tourism Fiar, desfășurat la Brașov în perioada 22 – 24 martie am avut parte de o surpriză cât se poate de plăcută. Surpriza s-a concertizat în mai multe surprize mici toate la fel de plăcute și interesante. Dimineața a început pe […]
Cheile Dobrogei – invitaţie printre corali milenari
Cheile Dobrogei – invitaţie printre corali milenari Cheile Dobrogei coordonate GPS: 44°29′42″N 28°27′08″E Cheile Dobrogei se întind pe o suprafaţă de 285 ha şi sunt situate in podişul Casimcei între localităţile Mihail Kogălniceanu şi Râmnicu de Jos, la aproximativ 35 Km de Năvodari. În pereţii calcaroşi din Cheile Dobrogei se găsesc specii de fosile perfect conservate acestea […]
One Reply to “Excursie cu barca în Clisura Dunării”