Canionul Șapte Scări – șapte scări și șapte cascade laolaltă

Imagini: Oana Berzescu și wowmom.ro


Canionul Șapte Scări – șapte scări și șapte cascade


Canionul Șapte Scări coordonate GPS: N 45°34’04.43″ E 25°38’35.82″

Canionul Șapte Scări este situat în Transilvania, mai exact în partea central – vestică a Munților Piatra Mare în apropiere de Valea Timișului (Dâmbu Morii), pe pârâul Șapte Scări, afluent de stânga al Văii Șipoaia.

Datorită volumului de apă al pârâul Șapte Scări, s-au format o impresionantă serie de cascade, șapte la număr, situate la diverse înălțimi. Cea mai mare cascadă având peste 35 de metri înălțime.

Cascadele reprezintă frumusețea acestui obiectiv turistic, mai ales când volumul de apă al pârâului Șapte Scări crește și în anotimul rece când cascadele sunt înghețate.

Pereții canionului sunt finisați datorită căderii permanente a apei.

Pentru a putea fi accesibil canionul, s-au amenajat numeroase podețe și șapte scări din oțel zincat care trebuie urcate și coborâte. Cea mai lungă scară are aproximativ 15 metri şi oferă o privelişte impresionantă.

Masivul Piatra Mare, unde se află și Canionul Șapte Scări este clasificat ca fiind arie naturală şi se află pe lista Sit Natura 2000.

Peisajul de la Canionul Șapte Scări este spectaculos datorită stâncilor grandioase care se află de ambele părți ale defileului și a cascadelor încântătoare care îți dau o stare de spirit aprate.

Trasee turistice spre Canionul Șapte Scări:

De pe DN1, în dreptul localității Timișul de Jos (situate la aproximativ 10 kilometrii de Brașov) se face dreapta pe pod și se merge aproximativ un kilometru spre Domeniul Dâmbu Morii din localitatea Săcele, aici fiind punctul de plecare spre canion.

Traseul este marcat cu bandă galbenă și urmează cursul pârâului Șipoaia. Este un traseu uşor și foarte bine marcat, iar durata de parcurgere este în jur de o oră.

Tariful pentru a vizita canionul este de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, elevi și studenți.
Pentru un sejur reușit în Brașov gășiți cazare pe www.inchirieriregimhotelier.ro

Canionul Șapte Scări, un traseu care merită parcurs din plin atât vara cât și iarna!


Caută cazare în categoria: Cazare Valea Prahovei, Cazare Rucăr Bran, Cazare Transilvania, Cazare Brașov, Cazare Bușteni, Cazare Poiana Țapului

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


474615557_1010525304442783_6928394943715787646_n-jpg Canionul Șapte Scări - șapte scări și șapte cascade laolaltă

Târgul de Turism al României – ediția de primăvară 2025 – Destinații inedite și prețuri speciale

Târgul de Turism al României – ediția de primăvară 2025 Destinații inedite și prețuri speciale Se apropie o nouă ediție a Târgului de Turism al României, evenimentul care reunește cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 – 23 februarie, în pavilionul B2 al ROMEXPO, pasionații de călătorii și profesioniștii […]

0 comments
Degustare-specială-într-un-regal-al-vinurilor-prezente-la-VINVEST-2019-31 Canionul Șapte Scări - șapte scări și șapte cascade laolaltă

Degustare specială, într-un regal al vinurilor prezente la VINVEST 2019

VINVEST 2019 Seara trecută, Timişoara a fost locul în care 45 de vinuri – aparținând unui număr de 15 producători români și străini – au fost degustate la pre-evenimentul organizat în deschiderea celei de-a XVI-ediţii a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST, desfăşurat în acest an în perioada 19-21 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din […]

0 comments
I-Giardini-di-Zoe-Versailles-ul-din-inima-Transilvaniei-DescoperimRomania-6 Canionul Șapte Scări - șapte scări și șapte cascade laolaltă

I Giardini di Zoe – Versailles-ul din inima Transilvaniei

I Giardini di Zoe – Versailles-ul din inima Transilvaniei Departe de zgomotul și ritmul alert al marilor orașe am descoperit o întruchipare a frumoaselor grădini ale Versailles-ului. Arcadele și mirosul aristocrației te urmează la fiecare pas purtându-te cu gândul spre vremuri boeme cu domnițe și cavaleri. Dacă nu ai fost încă fermecat de paradisul pe […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *