Peste 10.350 de pasionați de călătorii au ajuns la Târgul de Turism al României – ediția de toamnă
În perioada 9 – 12 noiembrie, ROMEXPO a organizat Târgul de Turism al României – ediția de toamnă. Peste 10.350 de pasionați de călătorii au ajuns în Centrul Expozițional în căutarea vacanței de vis.
Evenimentul a promovat cele mai accesibile oferte la destinații din întreaga lume și a înregistrat un grad de internaționalizare de 43%, fiind prezente firme din Austria, Bosnia, Bulgaria, Egipt, Emiratele Arabe, Franța, Grecia, România, Serbia, Turcia și Ungaria.
107 companii expozante – agenții de turism, tour-operatori, instituții care promovează zonele turistice din România și organizatori de circuite locale și internaționale – au prezentat cele mai frumoase și accesibile vacanțe și sejururi, precum și pachete turistice reduse chiar și la jumătate de preț.
Ca la fiecare ediție, târgul de la ROMEXPO a reprezentat un real punct de atracție pentru cei care caută cele mai bune ponturi de călătorie și vor să scape de stresul organizarii unei vacanțe.
Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, cele mai căutate destinații turistice din România au fost Bucovina și Maramureș, iar cele mai dorite vacanțe exotice din străinătate au fost Thailanda, Mauritius, Bali și Maldive. Un mare interes au stârnit și circuitele culturale în țările nordice și escapadele pentru grupuri mici în locuri inaccesibile turismului de masă.
La Târgul de Turism al României, vizitatorii au găsit oferte speciale la vacanțe all inclusive, dar și sejururi de lux la prețuri pe măsură. Aceștia au putut achiziționa o vacanță de 7 nopți în Egipt, la hotel de 4*, cu 3 mese, cu prețul începând de la 1.600 de lei/persoană sau un sejur de 7 nopți în Maldive, cu zbor și cazare într-o vilă plutitoare de 5*, cu un preț începând de la 40.000 de euro/persoană.
Cine și-a dorit să petreacă Revelionul în Dubai, a găsit la #TTRII2023 o vacanță de 7 zile, la un hotel de 5*, cu zbor și mic dejun inclus, la un preț începând de la 700 de euro/persoană.
Discount-uri de până la 30% au fost și pentru vacanțele de iarnă la ski în România, Bulgaria, Austria, Elveția sau Italia și de până la 40% la city break-uri în Roma, Paris, Veneția, Barcelona, Milano, Londra sau Amsterdam.
Cei mai mulți vizitatori au venit la Târgul de Turism al României să-și rezerve din timp concediul de vară pentru anul viitor. Aceștia au beneficiat de un discount de până la 50% pentru sejururile pe litoralul din România, Bulgaria, Croația, Turcia, Grecia, Egipt, Spania și chiar Italia.
Fie că ești reprezentantul unei companii cu activitate în domeniul turismului sau un vizitator dornic să descopere lumea, ROMEXPO te invită la următoarea ediția a Târgului de Turism al României, în perioada 15 – 18 februarie 2024.
Detalii suplimentare pe www.targuldeturism.ro.