Cramele-Cricova-O-picatura-de-savoare-din-inima-Moldovei-DescoperimRomania.ro

Cramele Cricova – O picătură de savoare din inima Moldovei

Cramele Cricova – O picătură de savoare din inima Moldovei


Istorie și tradiție 

Din timpuri străvechi, aceste meleaguri au fost lăsate să dea naștere licorilor aromate și pline de noblețe, care erau comercializate  în sec. V, la nivel local dar care și-au păstrat succesul până în prezent. De atunci și până în sec. XX au fost vânate și acaparate de nenumărate ori pentru pământuri acăror recolta era de-o minunăție rară, dar a căror rezistență s-a menținut până în anii 50 când s-a pus problema păstrării vinurilor.

După lungile căutări, din dragostea pentru vinuri , două personalități marcante ale vinificației moldovenești, Petru Ungureanu și Nicolae Sobolev au propus folosirea stolnelor din piatră, pentru depozitarea și păstrarea vinurilor, cunoscându-se mai târziu calitățile excepționale.

În 1954 combinatul Cricova a fondat colecția de vinuri, aceasta fiind cunoscută sub denumirea de Vinoteca Națională. Este prima întreprindere din Moldova care produce vin spumant după metoda celebrului călugăr Don Perignon –„ Methode Traditionalle”.

De-a lungul timpului aceasta și-a câștigat numele de „Perla vinificației Moldave” având în colecția sa vinuri excepționale, în anul 2003 primind și cel mai înalt titlul de stat „Ordinul Republicii”.

Podgoriile & Soiuri de viță-de-vie

Cramele Cricova situate pe pitorești meleaguri alături de impunătoarele atracții naturale, cu istorii de remarcă, acestea ocupă o suprafață de circa 600 hectare, care sunt coapte de soare cu mare grijă și înzestrate cu aromă și parfum deosebit.

Multitudinea geografică permite cultivarea variatelor soiuri de viță-de-vie. Ca urmare  în zona de sud (Cahul) sunt predominante soiurile roșii- Cabernet , Merlot, Codru, Pinot Noir, iar în regiune centrală sunt cultivate soiurile albe – Pinot , Sauvignon , Rkațiteli și Aligote.

Pentru mai multă tradiție, aromă și povești, pasionații de vinuri pot vizita Beciurile conform orarului disponibil în prealabil pe baza unei rezervări făcute din timp.


Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Drumul vinuluiCrameNaturaObiective turistice

Citește și …


VINVEST-Degustări-speciale-și-vinuri-produse-la-Muntele-Athos-DescoperimRomania-2 Cramele Cricova - O picătură de savoare din inima Moldovei

VINVEST Degustări speciale și vinuri produse la Muntele Athos

Cea de-a XVI-a ediție a Salonului Internațional de Vinuri VINVEST s-a încheiat la Timișoara duminică, 21 aprilie, iar pe perioada celor trei zile de Salon producătorii de vin au oferit spre degustare peste 250 de sortimente, provenind din România, Serbia, Grecia sau Italia. Soiurilor românești și internaționale deja consacrate li s-au alăturat vinuri cu o […]

0 comments
Vincon-Vrancea-Pasiune-pentru-un-vin-de-calitate-DescoperimRomania.ro_ Cramele Cricova - O picătură de savoare din inima Moldovei

Vincon Romania – pasiune pentru vin de calitate

Vincon Romania Așezată în cea mai mare și mai renumită regiune viticolă din România, Regiunea viticolă a Dealurilor Moldovei, Cramele Vincon Romania se întind pe o suprafață de aproximativ 1500 ha. Din 1949 soiuri autohtone şi internaţionale cultivate aici dau an de an unele din cele mai căutare și mai bune vinuri de pe piața […]

0 comments
Cramele-Cricova-O-picatura-de-savoare-din-inima-Moldovei-DescoperimRomania.ro_ Cramele Cricova - O picătură de savoare din inima Moldovei

Cramele Cricova – O picătură de savoare din inima Moldovei

Cramele Cricova – O picătură de savoare din inima Moldovei Istorie și tradiție  Din timpuri străvechi, aceste meleaguri au fost lăsate să dea naștere licorilor aromate și pline de noblețe, care erau comercializate  în sec. V, la nivel local dar care și-au păstrat succesul până în prezent. De atunci și până în sec. XX au […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *