Despre vin, senzualitate și erotism

Despre vin, senzualitate și erotism

Vinul se bea in doi, dar goi pentru că patează


„In vino veritas”

În urmă cu 7000 de ani, undeva în Mesopotamia, apare cultura viței de vie, extinzându-se apoi în tot Orientul Mijlociu. La rândul lor, grecii, romanii și egiptenii au adoptat această cultură, primele etichete apărând în Egiptul antic. Astfel, au fost descoperite ulcioare egiptene pe care erau inscripționate anul, via și producătorul vinului. De la apariția sa, vinul a fost și este considerată licoarea pasiunii și a dragostei. Ca să înțelegem mai bine despre ce e vorba, trebuiesc menționate anumite lucruri. Unul dintre acestea ar fi că denumirea de „vin” provine din limba sanscrită, din termenul „vine” și înseamnă „a iubi”. Numele zeiței dragostei, Venus, iși are originile din același termen. De aceea, omagiile aduse zeilor constau în ceremonii unde vinul era mai mult decât obligatoriu.

Așa se face că de-a lungul istoriei, vinul n-a lipsit de pe nicio masă de sărbătoare. A fost considerat medicament, antiseptic și produs alimentar. Romanii l-au introdus în dieta lor foarte repede, femeilor fiindu-le interzis consumul. După căderea Imperiului Roman, Imperiul Bizantin a fost cel care a continuat cultivarea viței de vie. Până la începutul Evului Mediu, vinul a ajuns să fie gustat inclusiv în China. Însă religia islamică a redus producția acestuia în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu.

Despre vin și… erotism

În topul primelor trei țări producătoare de vin la nivel mondial în 2016, primul loc îl ocupă… Italia. Statul produce și consumă cea mai mare cantitate de vin din lume. Cu toate ca are o istorie viticolă de peste 3000 ani, Italia nu cunoaște succesul în domeniu decât abia în anii 60. Celebrele vinuri toscane de atunci, dar și marile regiuni viticole i-au adus Italiei meritele mult așteptate.

Cel de-al doilea loc în acest top, conform OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului) îl ocupă Franța. Este țara cu cea mai veche industrie viticolă începând cu perioada Renascentistă. Italia și Spania reprezintă o concurență foarte mare pentru Franța. Însă standardele de calitate a producătorilor de vin din Champagne, Bourgogne și Bordeaux rămân la fel de înalte.

Spania ocupă ultimul loc în acest top, aflându-se constant în ultimii ani printre cei mai mari producători și exportatori de vinuri din lume. Cu o tradiție a vinului de aproape un mileniu, Spania își îmbunătățește tehnica de vinificare de câteva decenii. Așa se face că vinurile spaniole se vând în masă în toată lumea.

Așadar, vinul nu este doar o licoare cu care ne satisfacem papilele gustative în timpul unei mese copioase. Vinul a reprezentat dintotdeauna pasiune și dragoste. Spaniolii, spre exemplu, sunt recunoscuți pentru frumusețea dansului flamenco, un dans ce evocă sexualitate și senzualitate. Aceștia asociază dansul cu vinul, în viziunea celorlalți spaniolii fiind ca și focul, plini de viața și de… voluptate să zicem.

Într-o altă ordine de idei, când ne gândim la francezi, ne gândim la „un je ne sais quoi” („un nu știu ce”). Ne amintim și de celebra întrebare „voulez-vous… danser avec moi ce soir?”. Oarecum, în ochii celorlalți, oameni din Franța sunt deschiși, liberi, fără prejudecăți și plini de viață. Dezinvoltura și „nebunia” cu care francezii trăiesc viața este asociată și ea cu vinul. Nu este de mirare că până acum aproape un secol, Franța era recunoscută pentru așa-zisele cabareturi. Evident că vinul pe masă în aceste localuri era nelipsit, evocând și în acest caz senzualitate și erotism.

Așadar, dragi internauți… Consumați vin, dar de plăcere. E sănătos. Însă aveți grijă cum îl consumați… pentru că pătează.

Foto: Claudiu Vatau


Vă invităm la Timişoara la VINVEST unde 299 de vinuri de calitate, ce provin din toate regiunile viticole ale României, dar şi din străinătate, precum şi cele 10 degustări de vin liniştit, efervescent, distilate, vă aşteaptă să le savuraţi.

VINVEST Timişoara are loc în acest an în  în perioada 31 martie – 2 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

VINVEST-își-deschide-porțile-în-perioada-31-martie-–-2-aprilie-2017-1024x543 Despre vin, senzualitate și erotism


Caută cazare în categoria: Cazare BanatCazare Timişoara

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


Cetatea-Alba-Carolina-din-Alba-Iulia Despre vin, senzualitate și erotism

Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia

Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia Cetatea Alba Carolina întinsă pe aproximativ 120 hectar a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea de Imperiul Habsburgic ca punct strategic împotriva imperiului Otoman, dar şi pentru întărirea puterii lor în noul teritoriu ocupat. Cetatea  construită pe Dealul Citadelei devine  fortareaţa principală a Transilvaniei fiind  construită la iniţiativa mareşalului […]

0 comments
Oltenia_Podul-lui-Dumnezeu Despre vin, senzualitate și erotism

Podul lui Dumnezeu

Podul lui Dumnezeu Podul lui Dumnezeu este un pod natural, traversat de drumul judeţean Baia de Aramă – Drobeta Turnul Severin, al doilea ca mărime din Europa şi singurul care încă este funcţional. Caută aici cazare în apropiere: Cazare Băile Herculane Are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 de metri înălţime şi 9 […]

0 comments
Catedrala-Mitropolitană-din-Timişoara-–-unde-rugăciunile-ajung-la-cer-scaled Despre vin, senzualitate și erotism

Catedrala Mitropolitană din Timişoara

Catedrala Mitropolitană din Timişoara – lăcaşul credincioşilor bănățeni Catedrala Mitropolitană din Timişoara coordonate GPS: Lat: 45.750659 şi long. 21.2234192 Catedrala Mitropolitană din Timişoara  poartă hramul “Sfinţii Trei Ierarhi”. Dimensiunile impreisonante: înălţimea de 83,7 metri, lungimea de 63 metri, lăţimea de 32 de metri şi capacitatea de 5000 de persoane califică Catedrala Mitropolitană din Timişoara  ca fiind una […]

3 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *