Valea Poienii – satul uitat și de sătenii

Imagini: Mădălina Ionela Junan

---

Valea Poienii este locul meu de baștină, dar poate fi refugiul tău!

---

De ce?

Ei bine, de când pășești pe acest meleag îndepărtat din Oltenia începi să simți aceea căldură. Ea provine de la sobele ce îmbracă fiecare încăpere în mirosul dulce de „acasă”, dar simți și căldura acelor aproximativ 200 de persoane care își au sălașul acolo, în sătucul uitat de lume.
Satul Valea Poienii face parte din Comuna Samarinești, județul Gorj și este așezat la 11 km depărtare de orașul Motru, aproximativ 48 km de Municipiul Drobeta Turnul Severin și 48 km de Municipiul Târgu-Jiu. Având o întindere de 16,5 ha.
Valea Poienii îți poate fi refugiu. Cine nu vrea o clipă de relaxare când zgomotul urbanului țipă parcă mult prea tare în jurul său? Cum să nu-ți dorești să te refugiezi la umbra unui arbore simțindu-i prospețimea, când fumul de țigară, carburant, cărbune, textilă și nu numai îți inundă nările?

De când pășeti în sat ești copleșit de o pace interioară prin simplul fapt că simți că te-ai întors la origini.

Satul deține din punct de vedere geografic „comorii”, datorită pădurii ce stă bravă de secole despărțind satele unele de altele. Nu degeaba se ascundeau țăranii de teama turcilor, pe vremea lui Mihnea cel Rău, între delaurile satelor, căci pădurea este menită să apere.
Altă comoară este râul Motru care se află la sud de sat, la nici o aruncătură de băț, acolo se înființează amintirile de vară prin mersul „la scăldat” cum spunem noi poienarii. Vă invităm și pe voi! Vara în mijlocul valului de căldură să te arunci în apele răcoritoare ale râului…parcă ziua ta devine mai bună!

Ce este cel mai trist este faptul că până și sătenii au uitat de Valea Poienii! Au pierdut din vedere în timp unicitatea locului prin „perlele” pe care le are.
Spun perle, pentru că așa numesc eu câteva locșoare din Valea Poienii care mi-au furat inima. Cum sunt „Ruinele bisericii Sf. Gheorghe” – aflate în vârful satului, încă rezistă considerabil, fiind  un monument istoric.

Anul construcției bisericii primește controverse căci bătrâni satului spun că a fost construită în 1712, iar unele acte atestă ridicarea sa în 1825, dar cert este că  în 1910 este închisă datorită deteriorărilor. Biserica a fost construită la inițiativa boierului Sandu Băleanu, împreună cu familia. În legătură cu acest boier (ce era un suveran pe vremea sa, toți oamenii lucrau pentru el, de aceea și casele iobagilor au fost construite pe deal, unde este astăzi satul) sunt multe istorioare. Una din ele este că, locul unde își avea casa astăzi este blestemat, căci în beciul casei sale intenta crime, bătând sau torturând până la moarte sătenii ce încercau să-i fure din animale. Iar pentru a-și arăta puterea clopotul bisericii bătea în cinstea sa. Astăzi nu mai există acel clopot ce a fost comandat din Franța de către boier, căci a fost furat de nemții în cel de-al Doilea Război Mondial pentru a face gloanțe din el.
Astăzi găsim decât pronausul din aceea biserică unde încă mai domină culoarea, căci picturile sunt încă perlele perețiilor interiori.

Biserca actuală a fost ridicată în 2010-2011 și se află la punctul de trecere în satul Cîrciu, unde se găsește și cimitirul. Acolo azi dorm în pace strămoșii, bunicii și mulți săteni ce au trecut brav prin viață luptându-se cu vremurile grele ce erau pe atunci.
Altă perlă este „Pietroiul”. Încă din nume ne dăm seama de ceea ce este o rocă foarte mare.
Din spusele unui geolog această formațiune geologică este încorporată în deal. Acesta se află în vârful dealului, este cel mai înalt punct din sat, unde te poți îmbăta cu superbul peisaj, putând să vezi peste râul Motru în localități din județul Mehedinți. Tot de aici se observă și vechea și noua biserică, cât și cimitirul și satul, cu fâșia de drum ce leagă Valea Poienii de satul Cîrciu, ca și cum trecutul,  prezentul și viitorul se îmbină!

La câțiva metri de acestă rocă, în satul Valea Poienii se găsește o râpă, formată antropic.   Din acel loc se ia nisip pentru diverse întrebuințării. Ce este atractiv la acest nisip este finețea, seamănă foarte mult cu nisipul uscat de deșert, iar locul de unde se sapă arată ca un perete gigant cu diferite straturi de: nisip, pietriș și un fel de scoicii albe!
Aceste scoicii sunt fosilele unor ființe acvatice, bătrâni satului spun că acestea sunt de pe vremea „Potopului”. Ele nu se află doar în acel loc, ci se întind pe dealul satului, bine văzute în canalele săpate de oamenii pentru a face curs apei. Dacă mergem mai sus, în punctul de unde satul se sfârșește, găsim locul unei foste sonde, ce a încercat anterior, anul 2014, să extragă comorile subsolului, dar săpăturile au încetat!  Iar gălăgia formată de mașinile de tonaj mare a dispărut, ca semn al naturii că unde este puritate nu este loc de alte fapte. Astăzi, acel platou arată de parcă nici-o sondă nu a atins vreodată satul Valea Poienii.

Despre săteni, nu putem spune prea multe, astăzi într-un număr aproximativ de 200, par nici prea mulți, nici prea puțini, ci perfecții! Oamenii temători de Dumnezeu, cu o credință în suflet și în destin pășesc harnici diz-de-dimineață în gospodării pentru a hrăni animalele!
Cine nu a văzut sau a auzit povești cu acel cocoș ce cântă voios dimineața pentru a deștepta satul, aici nu sunt povești, ci trăiri!
Poienarii își pierd din număr, căci tineri ca mine sau de vârste mai mari, au simțit gustul altor meleaguri orășenești…și au plecat! Dar vin cu drag și mare dor „acasă”, pentru că asta reprezintă Valea Poienii, acasă!
Numele îmbinând foarte bine așezarea, căci începe cu câteva case pe vale, urcând ușor pe deal, creîndu-se un fel de poiană!
Sunt o mulțime de povești și de locuri de vizitat în sat, pentru a le descoperi faceți un popas prin zonă și nu veți regreta! Mai ales dacă este anotimp frumos, sau perioada sărbătorilor ce încă își păstrează tradițiile ani de ani, generație după generație.

---