Mănăstirea Sucevița

Mănăstirea Sucevița – emoție prin culori

Mănăstirea Sucevița – emoție prin culori


Mănăstirea Sucevița coordonate GPS: 47.7783479,  25.7118211

Mănăstirea Sucevița se află în comuna cu același nume din județul Suceava. Astăzi este așezământ monahal de maici având hramul Învierea Domnului.

Mănăstirea Sucevița este construită ca o adevărată mănăstire-cetate a Moldovei, fiind considerată cea mai impresionantă construcție arhitectonică din secolele XV-XVI.

Arhitectura mănăstirii seamănă cu cea a unei cetăți fortificate  sau a unei curți domnești în incinta căreia se găsesc casele domnești și chiliile, dar și un muzeu care păstrează autentice valori ale artei religioase din  secolele XV-XVI.

Mănăstirea Sucevița reușește să impresioneze și prin îmbinarea armonioasă a arhitecturii (religioase, de apărare și civilă), picturii, sculpturii (în piatră și lemn) cu exemple ale artei decorative  religioase. Pe lângă arhitectura uimitoare, Sucevița este ultima dintre mănăstirile cu fațadă pictată.  Frescele sunt impresionante pentru picturile minunate, însuflețirea peisajelor și umanizarea temelor religioase, care se regăsesc în peisajul natural moldovenesc. Nuanțele de verde și roșu domină scenele și sunt exemple clasice de folosire a culorii în scopul evocării emoțiilor. Verdele este culoarea atribuită Duhului Sfânt, simbolizând înnoirea duhovnicească.

În prezent, Mănăstirea Sucevița este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial alături de alte 7 biserici din nordul Moldovei: Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Humor  și Voroneț.

Mănăstirea Sucevița își întâmpină astăzi vizitatorii cu ecoul unei istorii multiseculare, datorită aspectului de cetate medievală dat de zidurile fortificate care înconjoară mănăstirea.

Caută aici: Cazare Sucevița

Accesul la mănăstire se face:

  • din Bucureşti, urmând traseul: Bucureşti – Buzău – Focşani – Roman – Gura Humorului – Marginea – Mănăstirea Sucevița
  • din Timişoara, urmând traseul: Timişoara – Deva – Alba Iulia – Bistriţa – Vatra Dornei – Vatra Moldoviței – Mănăstirea Sucevița

Cea mai apropiată gară este cea de la Rădăuți, cel  mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, acesta fiind localizat în orașul Salcea din acest judeţ.

Program de vizitare:

Mănăstirea este deschisă zilnic între orele 7:00 – 21:00

Muzeul poate fi vizitat între orele 9:00 – 17:00

Adresă: Sucevița, 727510, județul Suceava.

Telefoane contact: 0230417110, Mobil: 0744155952


 

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *